acte_necesare_-_proiect_constructie

Drumul de la a-ti imagina casa visurilor tale, la a o construi efectiv, este pavat cu multe documente, acorduri, autorizatii, taxe si drumuri.

Poate fi un drum anevoios sau poate fi unul lent si usor de urmat. Asta depinde doar de cat de bine informat esti in domeniu si de ce alegeri faci.

Pentru ca stim cat de multa nevoie ai de informatii actualizate cu privire la procesul care trebuie parcurs atunci cand vrei sa incepi constructia casei tale, ne-am propus sa iti spunem astazi cam tot ce trebuie sa stii, astfel incat sa pornesti cu dreptul proiectul tau.

PS: iti spunem si cum poti scapa de tot chinul si toata birocratia, in doar cateva click-uri simple! 😉

Sa incepem cu inceputul!

Care sunt documentele de care ai nevoie pentru a incepe?

Cel mai important document de care ai nevoie pentru a incepe constructia casei tale este autorizatia de construire. Aceasta este actul prin care primesti dreptul legal de a ridica o constructie noua sau de a consolida /repara o constructie existenta.

Autorizatia de construire este necesara in urmatoarele cazuri:

  • Atunci cand vrei sa construiesti, sa reconstruiesti, sa repari, sa consolidezi, sa modifici, sa extinzi sau sa schimbi destinatia oricarui tip de cladire (inclusiv monument istoric) si a instalatiilor acesteia.
  • Atunci cand vrei sa faci lucrari de constructie sau amenajare pentru cladiri cu caracter provizoriu, cum ar fi chioscuri, cabine, panouri publicitare, firme si reclame, copertine, in cazul in care aceste lucrari nu au fost autorizate odata cu principala cladire in jurul carora sunt amplasate.

Deci, in aproximativ toate situatiile care implica o constructie sau o amenajare noua vei avea nevoie de autorizatie de constructie.

Cum obtii autorizatia de construire pentru casa ta?

Pentru a obtine autorizatia de construire, fie ca vrei sa ridici de la zero o constructie noua sau vrei sa extinzi una existenta, vei avea nevoie de urmatoarele documente:

  • Certificat de urbanism
  • Actul de proprietate
  • Extras de Plan Cadastral si extras de Carte Funciara la zi
  • Documentatie tehnica, verificata tehnic si insotita de deviz lucrari
  • Avize si acorduri privind utilitati urbane si infastructura (apa, canalizare, gaze naturale, energie electrica, energie termica, salubritate si telefonizare), sanatatea populatiei
  • Declaratie notariala pe proprie raspundere a proprietarilor (in cazul in care exista mai multi proprietari pentru respectivul teren) care sa ateste lipsa litigiilor
  • Avize si acorduri specifice administratiei publice centrale
  • Documentatie Cadastrala
  • Studiu Geotehnic
  • Calcul G si studiu privind posibilitatea utilizarii unor sisteme alternative de eficienta ridicata
  • Suport topografic
  • Dovada platii taxei de eliberare a documentului

Cum obtii certificatul de urbanism?

Primul pas este sa obtii certificatul de urbanism care este un act informativ eliberat la cerere de catre primaria localitatii sau sectorului pe raza caruia este terenul pe care urmeaza sa fie ridicata constructia. Acest document va face cunoscute principalele caracteristici de ordin juridic, tehnic si economic pentru proiectul pentru care a fost solicitat si pentru bransamentele la diferite retele de utilitati.

Model Certificat Urbanism

Pentru a obtine acest Certificat de Urbanism, este necesar sa depui la Primarie un dosar, care contine urmatoarele documente:

  • Actul de proprietate
  • Cererea tip
  • Chitanta care atesta faptul ca ai platit taxa de eliberare a certificatului
  • Planuri topografice / cadastrale avizate de Oficiul de Cadastru
  • Plan de situatie facut de un proiectant

In anumite cazuri mai pot fi solicitate: memoriu pentru scopul solicitarii, memoriu tehnic de arhitectura sau planuri de situatie cu constructia propusa.

Daca proiectul tau presupune efectuarea de modificari pentru o constructie existenta sau daca noua ta casa se va lipi de o alta constructie care exista deja, vei avea nevoie si de expertiza MLPAT obligatorie.

Aceasta consta intr-un raport tehnic al unei proprietati, elaborat de un expert autorizat de Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, prin care se analizeaza starea de uzura a structurii de rezistenta a cladirii, starea instalatiilor si a echipamentelor si corectitudinea executiei respectivei constructii. Mai multe despre expertiza MLPAT gasesti in articolul dedicat de pe blogul nostru.

Dupa ce ai mers cu toate aceste acte la primarie si ai obtinut Certificatul de Urbanism, poti merge mai departe in procesul de obtinere a autorizatiei de construire. Ai grija la valabilitatea certificatului, care variaza intre 6 si 24 de luni de la emitere.

Trebuie sa ai in vedere si faptul ca va dura cel mult 30 de zile sa obtii Certificatul de Urbanism si ca acesta NU iti da dreptul de a incepe constructia, informatie specificata clar in cuprinsul acestuia:

Certificat Urbanism - Autorizatie Construire - Cadastru24

Pentru a obtine autorizatia de construire, asa cum spuneam si mai sus, vei avea nevoie de multe alte documente si acorduri. Iti lasam mai jos un exemplu dintr-un certificat de urbanism pe care l-am obtinut pentru un client de-ai nostri!

Acte Necesare - Autorizatie Constructie

Dupa ce ai toate actele, documentatiile si acordurile acestea, poti merge la primarie pentru depunerea dosarului. Conform legii, autorizatia de construire se elibereaza in maxim 30 de zile de la depunerea dosarului si este valabila timp de 12 luni, timp in care esti obligat sa incepi lucrarile de constructie.

Cum te scapam de chinul birocratiei si cum te ajutam sa iti construiesti casa visurilor fara sa iti bati capul?

Pe scurt, le facem noi pe toate pentru tine.

Vei spune poate…„da, sigur…puteti voi sa le faceti pe toate”. Adevarul este ca intr-adevar putem. Si asta pentru ca avem o Retea formata din cei mai buni experti in cadastru si intabulare si ingineri topografi autorizati, extinsa in toate colturile tarii.

Ei sunt gata sa te ajute cu proiectul tau, de la Consultanta, la masuratori, documentatie, depunere dosare si obtinere certificate, acorduri si autorizatii. Mereu la timp si la pretul corect!

Ceea ce este si mai frumos este ca poti scapa de chinul birocratiei cu doar cateva clikuri.

Intra aici https://www.cadastru24.ro/lucrare-noua si completeaza cererea de oferte in care ne dai cat mai multe detalii despre proiectul tau. In doar 10 minute poti primi zeci de oferte de pret de la expertii nostri auhtorizati. Este atat de simplu!

Spor la construit! 🙂