Este studiul geotehnic doar o birocrație? Este el obligatoriu prin lege? Cât este valabil un studiu geotehnic? Cât costă un studiu geotehnic? Când ai nevoie de un astfel de studiu geotehnic?

De multe ori, atunci când nu înțelegem importanța unui document care ni se cere obligatoriu de către stat și pentru care trebuie să plătim și să umblăm, ne este ușor să ne supărăm și să spunem că totul este doar birocrație, statul vrea să ne pună bețe-n roate sau să ne ia banii, totul este împotriva noastră și așa mai departe.

Și de multe ori avem dreptate. Procesul de a obține o autorizație de construire este deseori atât de îngreunat de funcționari plictisiți, reguli nescrise și informații contradictorii, încât nu e de mirare că mulți români ajung să construiască fără autorizație, asumându-și eventualele probleme viitoare.

Lucrurile nu stau, însă, chiar așa atunci când vorbim de studiul geotehnic. Așa cum vom vedea în continuare, studiul geotehnic are ca rol principal să ne protejeze pe noi, ca proprietari de teren sau imobile. Aducem în continuare răspunsul la “cum face asta” și răspunsurile la toate celelalte întrebări pe care le-am menționat mai sus!

 

Ce este studiul geotehnic, când ai nevoie de el și de ce nu este doar o birocrație?

 

Pe scurt, studiul geotehnic este o investigație a proprietăților solului pe care urmează să se realizeze o construcție, indiferent de tipul acesteia (rezidențială, comercială, industrială).

Printr-o expertiză de specialitate și o analiză științifică în laborator, ambele realizate prin foraje și probe de sol, în cadrul studiul geotehnic inginerul geodez stabilește calitatea și proprietățile solului pe care urmează să fie amplasată construcția.

În baza rezultatelor studiului geotehnic, inginerii și proiectanții vor putea să stabilească precis ce caracteristici trebuie să îndeplinească fundația și structura de rezistență pentru ca viitoarea ta construcție să fie sigură și durabilă în timp.

De studiu geotehnic ai nevoie obligatoriu, atunci când vrei să obții autorizația de construire, acesta fiind printre documentele solicitate în certificatul de urbanism de către primărie.

Dacă ai obținut măcar o dată o autorizație de construire sau te-ai gândit să faci asta, obligativitatea studiului geotehnic nu este o noutate pentru tine. Totuși, ceea ce urmează să îți spunem s-ar putea să fie.

 

De ce studiul geotehnic nu este doar o simplă birocrație?

 

Un lucru pe care probabil nu îl știai este faptul că un studiu geotehnic te poate salva de mulți bani aruncați, mult timp pierdut și multă energie consumată pentru nimic. Cum face asta?

Ei bine, dacă dorești să cumperi un teren pe care urmărești să construiești ceva (poate o casă, un bloc, o hală, un parc fotovoltaic sau un parc eolian sau orice altceva), primul lucru pe care trebuie să îl faci înainte de a face achiziția și a da banii efectiv pe terenul respectiv este să verifici dacă tu chiar poți să îți construiești proiectul acolo. Faci asta verificând solul.

Sunt mulți cumpărători care omit să verifice solul unui teren înainte de cumpărare. Și merg la notar, bat palma cu vânzătorul, apoi, când vor să obțină autorizația de construire și fac studiul geotehnic își dau seama că proprietățile solului nu sunt potrivite pentru proiectul pe care vor să îl dezvolte. Și realizează astfel că au pierdut timp, bani și energie cumpărând un teren pe care nu îl pot folosi.

Marii dezvoltatori cunosc acest aspect și nici nu se gândesc să cumpere un teren înainte de a face un studiu geotehnic, iar pentru siguranța investiției, spunem noi, orice viitor proprietar de teren ar trebui să acționeze la fel.

 

De reținut, deci: nu cumpăra niciodată un teren pentru o construcție până nu faci un studiu geotehnic ca să te asiguri că proprietățile și calitatea solului se potrivesc cu proiectul tău. Asta dacă nu vrei cumva să arunci banii pe fereastră.

 

 

Ce se întâmplă dacă nu ai studiu geotehnic sau dacă ai un studiu geotehnic făcut “după ureche”?

 

Pentru că mulți proprietari nu înțeleg importanța studiului geotehnic, fie încearcă să îl ocolească, fie caută soluții prin care să scape mai ușor de această “birocrație”. Ceea ce acești proprietari probabil nu știu este la ce riscuri majore se supun atunci când studiul geotehnic nu există sau nu este concludent cu realitatea.

Probabil ești de acord cu noi că, indiferent ce vrei să realizezi în viață, dacă fundația nu este bună, succesul va întârzia să apară. În ceea ce privește construcțiile imobiliare de orice fel, acest lucru este cu atât mai adevărat, iar importanța studiului geotehnic crește exponențial.

Un studiu geotehnic neconcludent sau lipsa unui astfel de studiu poate duce la:

  • O structură de rezistență supradimensionată inutil
  • O fundație cu stabilitate scăzută care generează probleme mari pe viitor
  • Costuri suplimentare atât cu procesul de construcție, cât și ulterior, pentru întreținere
  • Multe riscuri de siguranță asociate cu respectiva construcție după finalizarea lucrărilor de execuție.

 

Cât este valabil un studiu geotehnic?

 

Acum că am stabilit cum te ajută un studiu geotehnic dincolo de birocrație, putem răspunde la o altă întrebare care apare des: cât este valabil un studiu geotehnic?

Poți avea întrebarea asta, dacă, să spunem că ai făcut un studiu geotehnic înainte să achiziționezi un teren, dacă proprietarul avea deja studiu geotehnic pe acel teren înainte să ți-l vândă sau dacă ai făcut studiu geotehnic, dar au intervenit probleme care nu te lasă să finalizezi procesul de obținere a autorizației de construire (întârzieri, trebuie să pleci din țară etc.).

În ceea ce privește valabilitatea studiului geotehnic, aici depinde de primăria pe raza căreia ai terenul.

Majoritatea primăriilor din România solicită să ai un studiu geotehnic nu mai vechi de un an. Prin urmare, putem spune că, în general, valabilitatea unui studiu geotehnic este de 1 an.

Totuși, pe la noi, aceasta nu este o regulă. Sunt unele primării care acceptă și studii geotehnice mai vechi de un an, așa că, cel mai sigur este să întrebi la primăria de pe raza localității unde ai terenul dacă studiul tău geotehnic este valabil sau e necesar să faci altul.

Sunt și situații în care e nevoie ca un studiu geotehnic să fie completat sau refăcut, din motive ce nu țin neapărat de procedurile primăriei, cum ar fi:

  • Au apărut diverse depuneri sau modificări pe terenul pe care s-a făcut inițial un studiu geotehnic, înainte de începerea lucrărilor de construcție
  • S-a modificat legea
  • S-a modificat proiectul, adică proiectul final al construcției este mult mai diferit decât proiectul inițial pentru care s-a făcut deja studiu geotehnic.

În aceste cazuri, va fi nevoie să refaci sau să completezi studiul geotehnic realizat anterior, lucru care, așa cum am stabilit mai sus, este indispensabil pentrun siguranța și sustenabilitatea investiției pe care vrei să o faci.

 

Cât costă un studiu geotehnic? 

 

Când vorbim despre preț studiu geotehnic, lucrurile devin mai complicate, pentru că prețul depinde de foarte multe variabile, printre care:

  • Tipul construcției: ce vrei să construiești (o casă cu parter, o casă cu etaj și mansardă, subsol, un bloc, un alt timp de construcție). Acțiunile pe care noi trebuie să le facem într-un studiu geotehnic diferă de construcția care va fi amplasată pe respectivul teren analizat.
  • Zona în care e amplasat terenul: una este să facem un studiu geotehnic într-o zonă normală (să zicem de câmpie) și alta este să facem un studiu geotehnic într-o zonă de munte, lângă un lac sau cu umpluturi. Dimensiunea (6 m, 8 m, 10 m, 12 m, 20 m), tipul (foraj manual sau foraj mecanic) și numărul forajelor diferă, deci și prețul este variabil.

 

Pentru că sunt atâtea variabile de luat în calcul, putem să îți dăm un preț clar și sigur pentru studiul geotehnic doar după ce cunoaștem mai multe detalii despre proiectul tău. Totuși, punem mai jos mai câteva prețuri orientative pe care noi le practicăm pentru studiul geotehnic, ca să îți faci măcar o idee de ansamblu:

  • Preț studiu geotehnic pentru construcție casă parter în zonă normală (fără lac, umpluturi, munte): aproximativ 1200 RON + TVA
  • Preț studiu geotehnic cu foraje de maxim 20 metri: 50 euro + TVA / metru, la care se pot adăuga costuri suplimentare legate de zonă, numărul de zile lucrate și așa mai departe. Prețul final ajunge (în funcție de numărul de metri) la aproximativ 1500-2000 RON + TVA
  • Preț dezvelire de fundație studiu geotehnic: aproximativ 1500-2000 RON +TVA
  • Dacă se doresc 2 sau mai multe dezveliri de fundație sau foraje, prețul total va crește cu 500-1000 RON per foraj sau dezvelire suplimentară.
  • Dacă sunt necesare și probe de laborator prețurile cresc cu aproximativ 300 de euro.

 

Sperăm că te-am ajutat să îți faci măcar o idee despre ceea ce înseamnă un studiu geo, ce valabilitate are, preț studiu geotehnic și de ce este atât de important să îl faci.

Pentru o ofertă de preț corectă sau mai multe detalii despre ne poți contacta la 0728665371.