certificat energetic

Atunci când vrei să vinzi sau să închiriezi un apartament și ți se solicită certificat energetic, primul gând care îți trece prin minte este „off, iar birocrație, iar timp și bani aruncați pe geam”☹.

Bineînțeles, pe măsură ce înțelegi că acest document nu este doar o lege în plus dată să îți ia banii, să îți consume timpul și să te enerveze, vei avea sentimente mai bune față de el. Dacă mai adăugăm și faptul că este obligatoriu și că lipsa lui face orice tranzacție imobiliară nulă, cel mai probabil te vei calma.

Principalul motiv de frustrare atunci când ne lovim de legi noi și cerințe suplimentare pentru diferite proceduri necesare, este dat de lipsa informațiilor clare.

Nu știi de unde să începi, unde să te duci, ce să faci, ce acte să pregătești și așa mai departe. Iar asta te face să te enervezi.

Astăzi, vrem să îți povestim clar care sunt actele pe care trebuie să le pregătești pentru obținerea certificatului energetic.

Odată ce știi care sunt actele, procesul durează în medie 24 de ore, în funcție de imobil. Oricum ar fi, timpul tău nu este în pericol!

 

Acte necesare pentru certificatul energetic apartament

Dacă ai un apartament pe care vrei să îl vinzi sau să îl închiriezi, va fi nevoie să pregătești următoarele acte:

  • Cartea tehnică a construcției (dacă există)
  • Actul de proprietate
  • Cadastrul sau releveul construcției

 

acte necesare pentru certificat energetic

Acte necesare pentru certificatul energetic case și clădiri

Pentru case sau clădiri, vei avea nevoie de următoarele documente:

  • Cartea tehnică a construcției (dacă există)
  • Planul de amplasament al clădirii (dacă există)
  • Planurile de structură ale clădirii (dacă există)
  • Planurile si descrierea instalațiilor de încălzire, răcire, sanitare, gaze, electrice ale clădirii (daca există)
  • Actul de proprietate

 

Cartea tehnică a construcției este cel mai important document pentru eliberarea certificatului energetic, având informații despre:

  • Partiturile de arhitectură ale fiecărui nivel
  • Dimensiunile geometrice ale elementelor de construcții (fundații, pereți, stâlpi, grinzi, plăci)
  • Dimensiunile golurilor din pereți
  • Distanța între goluri
  • Înălțimea parapetelor
  • Structura anvelopei clădirii
  • Tipul de uși și ferestre
  • Alcătuirea elementelor de separare între spații cu diverse regimuri de temperatură
  • Planuri și scheme ale instalațiilor de încălzire, ventilare, climatizare, preparare a apei de consum și electrice (iluminat).

 

!!! Dacă lipsește Cartea Tehnică se va executa un RELEVEU al clădirii sau apartamentului, pentru evidențierea tuturor elementelor menționate mai sus.

 

Alte informații pe care este indicat să le pregătești pentru auditarea locuinței și obținerea certificatului energetic sunt:

  • Materiale din care este făcută casa / apartamentul
  • Data finalizării construcției
  • Data PIF (punere în funcțiune). Dacă nu se cunoaște, poate fi aflat din Certificatul Fiscal care se eliberează de la Primăria localității pe raza căreia este amplasat imobilul.
  • Planurile imobilului cu precizarea orientării cardinale
  • Numărul de utilizatori
  • Date cu privire la consumurile lunare de apa calda si cele anuale de energie pentru încălzirea imobilului

 

Mai multe informații utile despre certificatul energetic poți afla de AICI.

 

Prin urmare, pentru a obține certificatul energetic, fie că îl vrei pentru un apartament, o casă sau o clădire, vei avea nevoie automat de cadastru și intabulare la zi. În plus, dacă nu există sau nu ai acces la Cartea Tehnică a construcției, va fi necesar să efectuezi un releveu al clădirii / apartamentului.

Cu toate acestea, de la cadastru, la releveu și certificat energetic, te poate ajuta rețeaua noastră națională de experți Cadastru24.ro, mereu la timp și la prețul corect! Poți face cereri de oferte AICI sau la telefon 0728.665.371.